Această patologie cuprinde stadiile evolutive ale unei singure entități, și anume chistul pilonidal, în diferitele sale forme clinice (chist, abces, fistulă). Inițial se considera că era o componentă congenitală implicată, dar ulterior s-a dovedit că originea acestui chist este dobândită în cursul vieții, la pacienții cu pilozitate excesivă în regiunea sacrococcigiană, în această regiune găsindu-se un „ghem de fire de păr” care în anumite condiții se inflamează și se tranformă în abces.
Alți factori favorizanți ai acestei boli sunt hainele foarte strâmte, dar și un stil de viață ce implică perioade lungi de stat jos, fiind astfel răspândită printre șoferi profesioniști și persoane ce stau mult pe scaun la birou.
În dezvoltarea sinusului pilonidal sunt implicați mai mulți factori etiologici: tipul firului de păr (excesiv, cu ritm de creștere rapid, felul în care crește, firul de păr gros și sârmos), transpirațiile excesive concomitente cu șezutul prelungit, fricțiunea fesieră frecventă, igiena personală deficitară, obezitatea sau supraponderabilitatea și traumatismele locale.
De obicei apare la bărbații cu o vârstă cuprinsă între 18-40 ani, sedentari, cu exces ponderal și cu pilozitate excesivă, mai ales în zona fesieră și sacro-coccigiană. Odată cu pubertatea, modificările hormonale acționează și asupra pilozității corporale, cu efect mai pregnant în cazul bărbaților, ceea ce explică de ce boala pilonidală e mai frecventă la bărbați (de 2-5 ori mai des întâlnită), decât la femei, cu toate că întâlnim această patologie din ce în ce mai frecvent și la femei datorită tulburărilor hormonale.
Foliculii piloși din șanțul interfesier, sub influența hormonilor, se umplu cu keratină, apare foliculita, cu blocarea foliculului, mărirea și ruperea, din cauza tensiunii, în zona cu minimă rezistență către țesutul adipos. Rezultă un abces, care împreună cu firele de păr sapă un traiect (canal) pe sub piele până se formează o cavitate adâncă sub aceasta, un sinus, așa-zisul chist pilonidal. Inflamația reușeste, prin formarea unui canal granulos, să comunice cu exteriorul printr-un orificiu creat în piele, în general localizat lateral de linia mediană, de cele mai multe ori la nivel fesier. Rezultă astfel o fistulă pilonidală simplă, sau în funcție de vechimea bolii, apar adevărate galerii la nivelul feselor, prin care se exteriorizează conținut purulent, cu fenomene inflamatorii locale și celulită perilezională. Fricțiunea constantă dintre fese și mișcările acestora, atunci când pacientul se așează sau se ridică, produc o mișcare de adâncire și mai profundă a firelor de păr, care creează o reacție de corp străin și infecție.
Există pacienți care prezintă acest sinus, dar fără să prezinte simptome locale și care să nu facă în decursul vieții nici o formă clinică manifestă.
Chistul pilonidal (sinusul pilonidal)
De cele mai multe ori, pacienții se prezintă la medicul chirurg pentru apariția în regiunea sacrococcigiană a unei mase tumorale uneori dureroase, fluctuentă, situată lateral sau la polul superior al șanțului interfesier. Uneori sinusul pilonidal se evidențiază prin găsirea unui orificiu tegumentar sau al mai multor orificii ale foliculilor piloși care generează sinusul, sub forma unei îndurații sub piele în regiunea sacrată, uneori prin acest orificiu se pot exprima mici secreții.
Această situație este convenabilă, atât pentru medicul chirurg cât și pentru pacient, deoarece suprainfecția la acest moment este minimă, tratamentul care se pretează, fiind de excizie a sinusului cu închiderea ”per primam” a plăgii operatorii și recuperare mai facilă pentru pacient. Din păcate foarte puțini pacienți se prezintă la medic în acest stadiu al bolii.
Tratamentul modern al acestei patologii, surprinsă în acest stadiu evolutiv, presupune tehnica Bascom, ce constă în excizia completă a sinusului pilonidal, până în țesut sănătos și desființarea parțiala a șanțului interfesier, cu închiderea primară a plăgii postoperatorii și sigilarea acesteia cu glue chirurgical, fapt ce presupune o recuperare completă a pacientului la 7 zile postoperator, cu risc de recidivă minim. Pentru a putea efectua această tehnică, nu trebuie să existe contaminare sau fenomene inflamatorii la nivelul plăgii.
Abcesul pilonidal
Mai mult de jumătate dintre pacienți ajung la medic prima dată ca urmare a infecției sinusului pilonidal, cu un abces pilonidal și fenomene inflamatorii locale. Pacienții prezintă durere intensă, uneori pulsatilă, imposibilitatea de a sta pe scaun, roșeața tegumentului supraiacent, febră uneori, frisoane, iar dacă abcesul găsește o cale de comunicare cu exteriorul, acesta poate fistuliza spontan, cu exteriorizare de conținut purulent și zone de necroză tegumentară. Înainte de dezvoltarea unui abces, sunt prezente numai celulita sau foliculita, care ulterior se vor extinde în țesutul subcutanat, și va apărea abcesul.
Se impune intervenția chirurgicală de urgență, care presupune incizia abcesului, cu evacuarea sfacelurilor și a țesuturilor devitalizate, toaleta locală riguroasă, mesaj și lăsarea cavității restante deschise, fapt ce impune pansamente zilnice ulterioare, până la închiderea completă a cavității. Recuperarea completă poate varia între 20-40 zile în funcție de complexitatea cazului.
Boala pilonidală recurentă
Recurența poate să apară după abcesul pilonidal operat, sau după sinusul pilonidal operat, atunci când sinusul pilonidal nu se excizează complet ca primă intenție, sau chiuretajul pereților cavității abcesului nu este eficient și rămân pe loc foliculii pilonidali cu risc crescut de recidivă.
Fistula pilonidală apare atunci când nu este tratat corespunzător un abces, cu apariția spontană a orificiilor fistuloase care au o evoluție trenantă, chinuitoare, cu perioade de inflamație și de remisiune a fenomenelor inflamatorii. În funcție de perioada în care boala evoluează local, putem întâlni fistule simple, sau complexe cu multiple orificii (cele mai multe orificii întâlnite la un pacient au fost peste 15) dispuse în șanțul interfesier și la nivelul feselor.
În aceste cazuri tratamentul constă în injectarea de albastru de metilen la nivelul orificiilor fistuloase cu excizia traiectelor până în țesut sănătos și reconstrucția țesutului la acest nivel.
Diagnosticul în aceste cazuri este unul clinic, pacientul se prezintă la medicul chirurg, va fi examinat la nivelul regiunii afectate, boala pilonidală este localizată în șanțul interfesier sau imediat deasupra sa, pe linia mediană, suprapusă pe sacru și coccis, și la distanță de anus. Se identifică frecvent factorii de risc asociați cu boala pilonidală: pacient bărbat, supraponderal sau obez, cu perioade lungi, zilnice de stat în șezut, cu pilozitate excesivă și cu creștere particulară a firelor de păr, cu șanț interfesier adânc, asociind perspirație intensă la acest nivel. Pentru stabilirea diagnosticului, nu sunt necesare investigații imagistice, excepție cazurile cu fistule pilonidale complexe, unde se poate efectua fistulografia, pentru evidențierea exactă a traiectelor fistuloase.
Evoluția pe termen lung în general este limitată după vârsta de 40 de ani, însă există riscul dezvoltării de carcinom scuamos din tractul epitelial al sinusului pilonidal. Evoluția este fluctuantă cu acutizări și cronicizare, cu impact constant negativ asupra calității vieții pacientului.
Tratamentul bolii pilonidale simptomatice este chirurgical și depinde de forma clinică a bolii pilonidale.
Abcesul pilonidal
Se efectuează sub rahianestezie, după efectuarea unui set de investigații de laborator, în cadrul spitalizării de 1 zi. Pacientul se internează în dimineața intervenției, se va administra o medicație premergătoare intervenției și ulterior se practică incizia și debridarea țesuturilor devitalizate, cu chiuretajul cavității restante, toaletă, meșaj și pansament.
Acest stadiu evolutiv presupune lăsarea deschisă a cavității restante și pansamente zilnice, până la închiderea completă, care poate diferi de la un pacient la altul.
Pacientul trebuie să știe că drenajul unui abces pilonidal nu este o procedură curativă definitivă, ci tratează doar episodul acut infecțios. Plaga trebuie toaletată zilnic la duș sau în baie călduță, pansată zilnic. În mai mult de 90% din cazuri, plaga se vindeca în întregime în aproximativ 1 lună. Rata de recidivă după drenajul unui abces pilonidal este în jur de 40-50%. Excizia sinusului pilonidal ar putea reduce rata de recurență, dar este dificil să se realizeze acest lucru, întrucât originea pilonidală nu poate fi identificată în timpul drenajului, din cauza inflamației înconjurătoare.
Boala pilonidală cronică
Este prezentă la pacienții care au avut deja cel puțin o procedură de drenaj al abcesului pilonidal și care continuă să dezvolte sinus pilonidal. Tratamentul chirurgical adecvat constă în excizia sinusului pilonidal, în țesut sănătos, cu sau fără sutura primară a plăgii, în funcție de situația locală. Dacă nu sunt fenomene inflamatorii asociate și nu avem contaminarea cavității, se realizează procedeul Bascom, cu sigilarea primară a plăgii, în schimb dacă se produce contaminare sau avem fenomene inflamatorii asociate se practică sutura parțiala a plăgii. Aceste intervenții se realizează sub rahianestezie, în cadrul spitalizării de 1 zi, cu externarea pacientului după 24 ore.
În cazul bolii pilonidale complexe sau multiplu recidivate sunt necesare uneori intervenții chirurgicale mai ample cu plastii cutanate sau musculo-cutanate, care se realizează sub anestezie rahidiană sau generală.
Un rol important în vindecarea după operația de chist pilonidal, indiferent de tipul operației, îl are îngrijirea postoperatorie atentă și corect condusă:
- Pacientul trebuie evaluat frecvent de către medicul currant
- Firele de păr din zona operației trebuie frecvent îndepărtate, incluzând și epilarea definitivă
- Toaletă locală zilnică cu apă și săpun neiritant, și cu antiseptice
- Schimbarea frecventă a pansamentelor
- Evitarea șezutului prelungit, a transpirației
De aceea este foarte important să se acorde o atenţie sporită igienei în zona respectivă după efectuarea acestei proceduri, dar şi simptomelor ce pot apărea. Dacă reapar inflamația, durerea sau exteriorizarea de conținut purulent, trebuie anunţat medicul chirurg.
Cea mai bună modalitate de prevenție a bolii pilonidale este igiena corespunzătoare a zonei. De asemenea, menținerea unei greutăți corporale adecvate și evitarea sedentarismului contribuie la micșorarea șanselor apariției acestei probleme. Persoanele care au prezentat această afecțiune trebuie să ia măsuri suplimentare, și anume înlăturarea constantă a firelor de păr din zonă sau să recurgă la epilare definitivă.